Echinocțiu...

                 ...pe mormîntul mamei au crescut viorele și brebenei...și grîușor!...de capul lor!
                O albină lucra de zor cînd am ajuns eu acolo...ciudat, mormîntul era plin de viață!
                Panseluțele și primula cea singuratică zîmbeau soarelui de dimineață!
                Lumînarea aprinsă sîmbătă încă mai ardea...
                Astăzi i-am transplantat din grădina ei narcise și lalele odată cu amintiri din copilărie
                udate cu lacrimi de dor, un dor sfîșietor...
                Cornul ce-i veghează somnul își îmbracă, deja, mantia de sărbătoare...
                Eu, mă tot strădui să mă dezbrac de durere și să accept că mama nu se întoarce cu                                   primăvara.
                Doamne, povara e grea...ajută-mă, te rog, să o duc!